Statul a anunţat că timp de un an dă 2.250 de lei fiecărei persoane. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Veste mare pentru români. Statul a anunţat că timp de un an dă nu mai puţin de 2.250 de lei fiecărei persoane. Aceşti bani nu se dau oricum, ci beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe.

Astfel, societăţile care angajează şomeri şi tineri absolvenţi vor primi câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare persoană, potrivit unui comunicat al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov. Aşadar, societăţile care vor să intre în acest program trebuie să angajeze şomeri peste 45 de ani sau părinţi care fac parte din familii monoparentale sau tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani.

Loading...

“De aceeaşi subvenţie beneficiază şi angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective”, potrivit A1.

Loading...