Top 20 piese pe care te distrai în discoteci, după anii 90

Pe atunci se difuza astfel de muzică pentru că asta prindea la public şi oricum la începutul anilor ’90 erau puţine posturi de radio care funcţionau după un format studiat şi adaptat la piaţa românească.

În sondajele vremii, la întrebarea „de ce asculţi un anumit post de radio?” în proporţie de 99%, răspunsul era „pentru că bagă muzică mişto!”.

Loading...

Era cool să fii DJ la radio, deşi termenul era greşit, mai potrivit era să se spună punător de muzică, dar dădea aiurea, se pierdea din aură, DJ înseamnă cu totul altceva. Era haiducie pe radiouri, realizatorii dădeau muzică de pe casete, CD-uri, iar posturile cu pretenţii aveau calculator în emisie, playlist şi pachete de jingle-uri făcute „afară”.

Pink Floyd face muzică din amintiri! Merită să dai banii pe „The Endless River”?

Oamenii de radio veneau cu muzică de acasă pentru diversitate şi pentru a difuza ce le place lor. Era o greşeală, dar a ţinut până la un moment dat, ca să nu mai vorbim că mulţi dintre ei aveau acelaşi vis: să aibă propriul radio şi să ofere ce muzică vor.

A fost cam lung preludiul, aşa că revin la piesele pe care beai cola cu paiul sau făceai şpriţ cu cola.

Acum, dacă mai auzi la radio în maşina una din aceste melodii, sunt sigur că închizi geamurile şi dai volumul până îţi cariezi urechile. Pe vremuri, şmecheria era să mergi cu geamurile deschise la Dacie, la BMW Ursuleţ şi să dai muzica la maximum până se ardeau finalii de la subwoofer. Aşadar, e momentul să-ţi trezesc nişte amintiri.

20. Freddie Mercury – Livin’ on my own

„Viorele! Viorele!” Unii s-au murdărit de engleză la gură, încercând să cânte refrenul lui Freddie Mercury. Varianta corectă era simplă „Dee do de de dee do de de”. Piesa a fost lansată iniţial în 1985, dar a devenit un megahit după remixul celor de la „No More Brothers” din 1993.

19. Los del Rio – Macarena

Asta-i din ciclul (scuze, doamnelor!) One Hit Wonder. A fost marele hit al trupei Los del Rio, de care nu auzise nimeni. Piesa a fost înregistrată în 1992, dar lansată în 1995, referindu-se la o femeie care purta acest nume.

18. La Bouche – Be My Lover

Şi nemţii fac muzică bună şi nu mă pun bine cu preşedintele. A fost unul dintre cele mai mari succese ale anului 1995. Te plictisesc dacă-ţi spun în câte ţări a fost nr.1. (doar trei, Australia, Germania şi Suedia). După decesul vocalistei Melanie Thornton, trupa nu a mai atins niciodată apogeul de la jumătatea anilor ’90.

17. Kris Kross – Jump

Pantalonii cu măsura XXXXXXXXXL, adică fără număr, şi ţinuta gangsta rap amestecată cu lumbersexuali, cămăşi cadrilate, toate au fost adoptate rapid de puştimea din întreaga lume. La noi au ajuns mai târziu şepcile cu Chicago Bulls. În 1992, cei doi componenţi de la Kris Kross aveau 12, respectiv 13 ani. Părinţii s-au umplut de bani.

16. MC Sar & The Real McCoy – Another Night

Ce hit a fost ăsta, îl auzeai pe radio la cel mult două ore. Şi ăştia tot nemţi, din nou, nu mă pun bine cu Iohannis. Nu a prins primele poziţii în topuri, dar a prins bine la boxe.

15. 2 Brothers On The 4th Floor – Dreams

Ţin minte că melodia făcea să vibreze nisipul de la discoteca „Vraja Mării” de pe plaja din Eforie Nord. Trupa este olandeză, iar această piesă din 1995 a ajuns pe primul loc doar la ei acasă.

14. The Prodigy – No good start the dance

Au rupt cu piesa asta şi, din fericire, nu a fost o formaţie de One Hit Wonder. Este una dintre cele mai bune trupe de muzică electronică din istorie. Unii au considerat cântecul ca fiind prea dur pentru anul 1996, când eurodance-ul începea să dea totuşi semne de oboseală. Clipul a măturat tot ce i-a stat în cale şi a lăsat urme adânci.

13. Reel 2 Real – I Like to Move It

Refrenul a devenit unul dintre cele mai cunoscute din anii ’90. Melodia a fost compusă şi produsă de un greucean al muzicii, Erick Morillo, dar a fost desăvârşită de rapper-ul Mark Quashie dintr-o ţară care a dat nume grele în muzică, Trinidad & Tobago.

12. Jessica Jay – Casablanca

O ştie toată lumea, iar dacă voiai să impresionezi tipele care erau mai mari ca tine, ca vârstă, o băgai pe asta, că îţi place sensibilitatea melodiei „Casablanca”. A fost mare hit prin 1996 în România, Bulgaria şi Elveţia.

11. KLF – 3 AM Eternal

1991 a fost un an bun pentru acid house, deşi pe vremea aia nu se numea aşa curentul. La noi era doar alternativ sau continuu. Pentru că piesa a ajuns nr.1 la britanici, ăştia s-au umplut de bani, din care şi azi mai cheltuie.

10. Mr. President – Coco Jambo

Şi am ajuns şi la Top Ten. Pe 10 este o piesă pe care, probabil, acum o urăşti şi îţi este ruşine să recunoşti că ţi-a plăcut sau că încă-ţi mai place.

O auzeai peste tot, chiar şi la haznalele de tip turcesc din spatele căminului cultural. Discoteca începea, continua şi se termina cu „Coco Jambo”. Trupa este tot din Germania, o fi vreun semn, nu mai zic nimic de preşedinte că se interpretează. Hit a figurat în 1996, 1997, 1998, 1999…

9. Joey B. Ellis – Go For It

Asta-i melodia pe care te rupeai şi la propriu, şi la figurat în figuri. O găseşti pe coloana sonoră de la Rocky V. Ce scheme, ce sincroane studiate erau prin discoteci, mai ales dacă aveai blugi Piramide. Dacă dansai piesa până la capăt în mişcările învăţate din clip, aveai mari şanse să nu pleci singur acasă în noaptea aia. Te duceau prietenii pe braţe, dacă-ţi băteau planetarele.

8. Technotronic – Pump Up The Jam

Cât mi-a luat să învăţ versurile astea, mai ales că pronunţia la acea vreme era după ureche. Melodia datează din 1990, dar la noi a ajuns, bineînţeles, mai târziu, pe casete contrafăcute. CD-urile erau în ofertă doar în Neckermann.

7. 2 Unlimited – No limit

„Let me hear you say Yeah!” „No no, no no no no, no no no no, no no there’s no limit!” Vă mai zic, n-are rost, oricum, o ştiţi şi pe vocalistă, dar şi piesa. A ajuns nr.1 în 1993 în 14 ţări.

6. MC Hammer – U Can’t Touch This

Turul pantalonilor până la genunchi, şi cum moda este ciclică, aceasta a revenit acum doi ani. 1990 a fost un an bun pentru croitoresele care făceau haine la comandă. Rupea boxele şi pantalonii în discoteci.

5. C&C Music Factory – Gonna Make You Sweat

„Everybody Dance Now”-când auzeai refrenul ăsta, era clar că trebuie să te ridici de la masă, indiferent cât de rupt erai, şi să încerci să impresionezi. Pentru acest lucru trebuia să bagi câţiva paşi şi scheme pe care le mai foloseai şi la „The Power”, a celor de la Snap.

4. Snow – Informer

Unii spuneau Ale ki bom bon nau… Hai, recunoaşte că şi tu mai improvizai când fetele te sorbeau din buze prin R2. Snow e un rapper canadian, previzibil nu, SNOW-CANADA. A fost unul dintre cele mai difuzate hituri din anii ’90. Lansarea a avut loc în 1993, dar pe cine mai interesează asta?!

3. Dr. Alban – It’s my life

Mai ţii minte reclama la Rio? De acolo piesa a explodat şi în România. Apăreau şi primele semne de marketing. Se auzise că Dr. Alban a făcut ceva ani de facultate prin Timişoara. Nr.1 în şase ţări în 1992, noi am ratat startul, dar şi la noi a fost.

2. Culture Beat – Mr. Vain

A rupt tot în 1993. Nu existai dacă nu puneai piesa de cel puţin zece ori la bairamurile din apartament când ai tăi plecau în weekend la ţară. Întotdeauna melodia mergea cu lichior de mentă, cafea şi alte arome aflate în teste. Şi ăştia sunt nemţi. Nu mai zic nimic de ştii tu cine.

1. Haddaway – What is love

Şi Haddaway e tot neamţ, dar cu rădăcini bine înfipte prin Trinidad & Tobago. Melodia asta a devenit imnul anilor ’90. Nr.1 în 13 tări, a fost cu noroc de data asta. Nu mai e nimic de spus. Asculţi piesa, şi amintirile încep să prindă curaj şi să revină în actualitate.

Loading...